Andrei Penescu a precizat că tatăl său, Cornel Penescu, aflat în închisoare după ce a fost implicat în dosarul de corupție din fotbalul românesc, nu dorește să vândă clubul FC Argeș.
„Dacă ar fi după mine, l-am vinde, dar tata nu vrea și mergem mai departe, chiar dacă avem probleme financiare ca toate echipele din fotbalul românesc. Acum, suntem aproape la zi cu plățile. Trebuie să mai primim de la Gigi Becali încă 600.000 de euro, plus TVA, pentru transferul lui Cristi Tănase. Cu acești bani ne vom descurca până la finalul campionatului. Dacă eu am înțeles dificultățile pricinuite de criza financiară și întârzierea la plăți, jucătorii noștri n-au înțeles și știți ce s-a întâmplat în tur când n-au vrut să se mai antreneze”, a afirmat președintele FC Argeș.
Andrei Penescu și-a vizitat, de Crăciun, tatăl la închisoare. Fiul finanțatorului clubului FC Argeș spune că nu a apucat să vorbească despre fotbal cu tatăl său. „Am fost în vizită la el chiar de Crăciun și am discutat multe… Păcat de faptul că nu am avut prea mult timp la dispoziție. Numai 30 de minute. Am fost cu mama și sora mea mai mică. De fotbal n-am apucat să vorbim și nici nu știam că Ionuț Badea nu mai era la noi”, a adăugat Andrei Penescu.
FC Argeș a terminat campionatul trecut pe locul 10 în Liga I, dar a fost retrogradată după ce patronul Cornel Penescu a fost arestat pentru acte de corupție. Echipa piteșteană a fost mai multe etape pe primul loc în liga secundă, dar a încheiat turul de campionat pe locul 4, cu 28 de puncte, la cinci puncte de liderul FCM Târgu Mureș.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER